Opt polițiști români joacă în noul serial „Oamenii legii”, la AXN, din 14 noiembrie | FOTO

Publicat: 09/11/2022, 14:54

Din 14 noiembrie, de la ora 18.00, de luni până vineri, „Oamenii legii” aduc adrenalină, acțiune și suspans la AXN. 

Serialul „Oamenii Legii” urmărește patru echipe din cadrul Poliției Române care se confruntă cu cele mai interesante cazuri și care intervin acolo unde legea și ordinea par a fi încălcate. Pe 14 noiembrie, de la ora 18.00, telespectatorii AXN vor face cunoștință cu cei opt polițiști români, care vor avea de rezolvat misiuni diverse și cazuri complexe, conform unui comunicat remis Gândul de către postul de televiziune.

Echipa 1 este formată din Crina Eșanu, subinspector de poliție, în vârstă de 29 de ani, cu 5 ani de experiență și Costică Neagu, agent de poliție, în vârstă de 23 de ani, cu 4 ani de experiență.

Cu peste 25 de ani în cadrul Poliției Române, Viorel Teacă, agent șef principal de poliție, în vârstă de 46 de ani și Alin Constantin, agent șef adjunct de poliție, 36 de ani, cu peste 10 ani în serviciul public, primii cinci ca pompier și apoi ca polițist formează echipa 2.

Echipa 3 îi aduce alături pe Alina Manea – inspector de poliție, în vârstă de 34 de ani, cu 10 ani de experiență și Robert Alioni – agent de poliție, în vârstă de 25 de ani, cu doi ani de experiență.

Iar în completare vine echipa 4, cu doi agenți de poliție, de 37 de ani, Mihai Stan – agent șef principal de poliție, cu peste 16 ani de experiență și Ciprian Lupu – agent de poliție, cu 4 ani de experiență.

Fiecare episod va prezenta trei cazuri diferite, din momentul în care Poliția primește apelul la 112 și până la rezolvarea cazurilor, care vor varia de la violență domestică, persoane dispărute, tulburarea ordinii și liniștii publice și incidente de trafic, până la jafuri, trafic de droguri sau fraude.

De asemenea, „Oamenii legii” le va oferi fanilor serialelor de acțiune acces și în zona misiunilor mai complexe, în care cei opt polițiști vor lucra în strânsă legătură cu alte unități speciale ale poliției, cum ar fi Institutul Național de Criminalistică, SIAS sau Direcția de Combatere a Criminalității Organizate.

Serialul realizat la nivel local beneficiază de sprijinul Poliției Române, atât la nivel logistic (prin punerea la dispoziția echipei de producție a echipamentelor de supraveghere și recuzită), cât și la nivel de consultanță privind scenariul fiecărui episod, din dorința de a prezenta cât mai veridic fiecare caz, dar și pentru a oferi telespectatorilor o imagine cât mai reală asupra activității de zi cu zi din viața unui polițist.

Poliția Română a oferit suport realizatorilor serialului

„Suntem onorați de invitația partenerilor de la AXN de a colabora în cadrul acestui proiect și sunt convins că rezultatul va fi apreciat, atât de public, cât și de polițiști. Acest serial este o premieră atât pentru România, cât  și pentru Poliția Română. Ne dorim ca, prin participarea la realizarea serialului, să informăm oportun şi corect comunitatea cu privire la situațiile care pot afecta viaţa sau sănătatea persoanelor, liniştea socială, pentru formarea unei atitudini preventive și crearea premiselor unei cooperări cu Poliția Română.

Oamenii legii este un bun prilej pentru o comunicare eficientă privind specificul activităţilor desfăşurate de personalul Poliției Române, pe linia apărării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, a bunurilor publice şi private, a combaterii infracţionalităţii, cât și a asigurării ordinii publice” – a declarat comisar-șef de poliție Georgian DRĂGAN, directorul de cabinet al Inspectorului General al Poliției Române.

Foto: AXN

CITEȘTE ȘI: O foaie cu versurile melodiei ”Wonderwall” scrise de mână de vedeta trupei Oasis Noel Gallagher, vândută la licitație cu peste 50.000 de dolari

INTERVIU | Paul Negoescu, regizorul filmului „Oameni de treabă”: „Partea cea mai complicată e să faci publicul să intre la film. Mi-aș dori ca cei care merg la cinema să-și lase prejudecățile acasă și să se bucure de ce văd” 

Quentin Tarantino dezvăluie de ce nu va face niciodată un film Marvel

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Fiica transgender a lui Elon Musk face dezvăluiri despre copilăria ei și spune că amintirile...
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza: Pe ce dată se întoarce canicula în România
FOTO. Ioana Tamaș, apariție incendiară în costum de baie. Imaigni hot cu soția lui Gabi...
Suspectul crimei din Brăila a mărturisit tot ce s-a întâmplat în cabinetul stomatologic! Ce confesiune...
Trump speră că America „va şterge Iranul de pe faţa Pământului” dacă regimul de la...
Cauza decesului lui Sorin Nazîru. De ce a murit fostul portar al juniorilor de la...
Misterioasa moarte a celei mai iubite actrițe! Dezvăluiri TRAGICE despre sfârșitul ei! Soțul, principalul suspect
Altar de lumânări la poarta unde a apărat Sorin. Colegii au ținut un moment de...
Filmul complet al măcelului din Padina! 'Băi, omule, îl omori!''- Ultimele clipe din viața lui...
Ce a apărut pe contul de Facebook al Adrianei Bahmuțeanu la câteva zile după vestea...
Au făcut spectacol în valurile mării! Laurette, Andra sau Alexandra Stan nu au ţinut cont...
Ce înseamnă P-R-N-D-S-B la cutia automată? Ce pățești dacă oprești motorul în Drive?
Atac asupra reţelei feroviare de mare viteză din Franţa, înaintea începerii Jocurilor Olimpice
Un SCHELET ANTIC este atât de CIUDAT încât nimeni nu ÎNDRĂZNEȘTE să-l dezgroape!
Perfect legal pentru proprietarii de teren. Nu ții cont de vecini. E scris în lege
Marele secret al lui Ceaușescu. Ce făcea când nu-l vedea nimeni
Mireasa revine luni, 29 iulie, la Antena 1 cu cel de-al zecelea sezon. Cine o...
Infracțiunile odioase care ar fi avut loc în palatul unde doctorița are cabinetul, în care...
Tavi Clonda, nemulțumiri legate de Disneyland! Artistul a discutat despre aspectele care nu îi convin...
Mesajul transmis de Laura Cosoi celor care o criticată că are prea mulți copii: ”Gata,...
BANCUL ZILEI. Bubulina în noaptea nunții: - Bulă, te rog să fii tandru cu mine!
Structură subterană mayașă și piramide ascunse, descoperite în pădurile tropicale din Mexic